-
Firul care uneşte
Adaugat pe 14 07, 2010 7 comentariiFirul care te uneşte, unica rază de viaţă care te ajută să trăieşti, este drumul spre casă. Oricât de departe ai fi mers, tot eşti legat de Fire – nu se poate altfel. Se poate ca tu să fi uitat, dar Firea nu te-a uitat pe tine iar acest lucru este singurul care contează. Caută în tine acel lucru care te leagă de Fire şi vei reveni la porunca despre care vorbea Iisus şi anume că ceea ce te leagă de existenţă este dragostea, nu cunoaşterea. Nu bogăţia, nu puterea, nu faima ci dragostea e aceea care te leagă de Fire. Şi ori de câte ori iubeşti eşti extraordinar de fericit fiindcă simţi că viaţa îţi devine accesibilă.
Albina caută flori parfumate şi pline de polen într-o vale. Se întoarce, dansează un dans al extazului pentru semenele ei pentru a anunţa că a găsit o vale frumoasă, plină de flori şi le spune : “Veniţi, urmaţi-mă!”.
Dacă încerci să înţelegi şi cauţi adânc, afli că dragostea este lucrul esenţial Fiinţei tale. N-o înfometa.
Nietzsche a spus la un moment dat: Dumnezeu e mort. A rupt firul. Dar imediat după ce a spus asta a înnebunit pentru că s-a rupt de sursa originară vieţii şi anume dragostea.
Povestioară despre un paianjen care trăia sus în căpriorii unui hambar: într-o zi el a coborât pe un fir lung către o grindă mai joasă unde şi-a dat seama că erau mai multe muşte şi mai uşor de prins. S-a hotărât să rămână mereu la acel nivel, aşa că şi-a ţesut o pânză confortabilă. Dar într-o zi, a observat din întâmplare firul pe care venise întins şi a spus: “nu mai am nevoie de ăsta. Doar ma încurcă”. Astfel că l-a rupt, dar odată cu firul şi-a distrus toată pânza care se sprijinea de fir.
Cam asta e şi cu omul. Un fir te leagă de ceea ce este fundamental desăvârşit – spune-i Tao, Fire, Divinitate. De multe ori chiar se întâmplă să ne gândim că firul ne stă în cale. De multe ori nu poţi să faci anumite lucruri din cauza lui. Dar oriunde ai fi în întunericul nopţii, Firea tot îţi trimite o rază de lumină. Găseşte firul pentru că acela este drumul tău înapoi acasă, în tine.
Plimbare : Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.
ps. Îţi mulţumesc că te-ai întors către iubirea adevărată şi mi-ai eliberat sufletul de un coşmar. Te iubesc! Când o să te mai temi, o să te aştept să revii pe această pagină.
Tags: casa, divinitate, fire, Gânduri, iubire, Osho, Spiritualitate, viata
Articole similare
6 responses to “Firul care uneşte”
-
multumesc pentru link.
-
mwhrrrr rrr rr cu septe r un singur par în blana-mi sura suna, Ahil calca ie si Siegfried om o plati
Nietsche e mort, nu joaca zaruri cu Einstein …uite ca datu pe bicicleta nu se uita
Fire! http://www.youtube.com/watch?v=d5PoIrcyd34
-
Clau,
mi-aminteşti de o zicală din Ardeal care nu ti-o fi deloc străină şi care zice, vorba aia…
“la tăţi ni-i greu”
Cat despre noi,
eu cred ca e okay daca nu uităm cine suntem,
adica…fire
de nisip umede,
aduse de
uriaşe valuri
sparte la ţărm.
Fire umede
lipite intre ele,
din care
am construit
un castel
întru
tu şi tu
întru
eu şi eu
şi-n care
uneori
nu mai încape
adiere străină
de tu
sau
de eu.-
Noh,
şi apropos de ce spuneai ca nu se uită…
pai daaa…Eu cred ca nici tu şi nici eu n-am uitat ceea ce în copilărie şi-a pus cumva amprenta. Nici mersul pe bicicletă deprins şi nici mersul la Biserică.
Pe mine m-a luat odată tuşa cu ea. Eram în vacanţa la bunici şi mi-a spus “hai cu mine să aprindem nişte lumânări în cimitir ca să nu rămâi singură acasă”…şi am plecat amândoua.
Ajunse la cimitirul din curtea bisericii (aşa e prin părţile alea)…m-am uitat şi eu de jur împrejurul meu, făcând descoperiri în mintea mea de copil când priveam picturile bisericii. Mă întrebam şi-mi răspundeam tot eu. Tuşa n-avea grija a ceea ce gândesc.Am simţit ceva măreţ în tăcerea aceea din interiorul bisericii şi ceva măreţ în tăcerea morţilor din cimitir.Pe mine nu m-au dus părinţii la Biserică fiindcă erau atei convinşi şi nici nu mi-a impus nimeni că TREBUIE să merg la biserică.
Următoarea dată când tuşa mi-a spus ca se duce la cimitir, eu am sărit imediat şi-am zis: “ia-mă şi pe mine!”
De aici concluzia foarte simplă că doar ceea ce vine firesc este acceptat,iubit şi păstrat.
Dacă unui copil îi declami că trebuie să facă cutare lucru el simte în primă fază să-şi explice de ce “trebuie” şi dacă nu vine nicio explicaţie care să-l mulţumească atunci el se va împotrivi…firesc pentru gândirea lui.
-
-
1 Trackbacks / Pingbacks
-
[...] e, tu mă poţi privi ca pe un idealist naiv, poţi chiar să te zburleşti şi să începi să zbieri în gura mare, [...]
Lasa un rapuns
-
ZeList
alex mazilu 14 07, 2010 la 13:58