Reminder

Ori de câte ori traversăm momente de viaţă dificile, atunci când suferim pierderea cuiva sau suntem furioşi din varii motive, când suntem disperaţi sau deprimaţi, atunci când urâm sau avem parte de un alt gen de trăire negativăa, ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a ieşi cât mai repede din starea respectivă. Nu prin a o inhiba sau a nu o recunoaşte ca fiind prezentă în interiorul nostru ori prin a ne preface că nu există; avem nevoie să ne recunoaştem negativitatea şi s-o conştientizăm ca atare. “Fericiţi cei ce plâng, căci a lor este împărăţia cerurilor”! Soluţia se afăa în propria minte iar alegerea cea mai bună ar fi ăa ne vindecăm de seducţia de a suferi sau a fi furioşi în favoarea conectării la fericire şi la starea de bine şi alegând renunţarea la condiţionările egocentrice căpătate mai mult sau mai puţin condiţionat.

Vezi mai multe video din Muzica

Despre personalitate şi parfum de NICHITA

foto

Formarea şi creşterea personalităţii individului este o continuă mişcare de “intrare şi ieşire” dintr-un context de relaţii. Fiecare fază a acestui proces începe cu o nevoie majoră de legătură şi are ca scop o reîntoarcere sau refacere a formei anterioare. Formarea personalităţii începe cu faza familială. Viaţa începe şi se termină cu o idee-tendinţă paradisiacă. La început este Edenul iar la sfârşit este Nirvana. Naşterea individului reprezintă o experienta traumatizantă pentru copil (traumatismul naşterii), accentuată de secţionarea cordonului ombilical, ca simbol al “separării de mama” a acestuia. Urmeaza o etapa de creştere şi desprindere treptată a copilului de părinţii săi, în special de mamă, cu ieşirea acestuia de sub controlul şi autoritatea maternă. Ideal urmează faza artistică care înseamna unirea individului cu realitatea, cu natura, cu lumea şi se caracterizează prin dominarea gândirii creative considerată ca un proces de afirmare sociala şi de dobândire a prestigiului şi autorităţii individuale. Dar, iata…trebuie să vină şi “faza spirituală”…care este considerată a fi faza superioară, corespunzatoare idealurilor etice ale individului. Şi care este privita ca un proces de afirmare deplină a persoanei respective. Faza în care se întâmplă identificarea individului cu anumite idealuri spirituale, ideologice sau filozofice şi care reprezintă momentul desăvârşirii fiinţei sale.

Şi acum delectaţi-vă cu NICHITA STĂNESCU

“Laşi mirosul tău în aer

de metal şi de femeie

şi de car încins pe lutul

al întinderii caldee,

de coloană viitoare

dintr-un secol nenăscut

de zid ars de o văpaie

care-o arse şi pe Ruth.

Şi îmi pari că eşti aievea

ploaie aspră, fraged nor,

dulcea me antichitate

dintr-un secol viitor”

LAŞI MIROSUL TĂU ÎN AER

Plimbare : Andi Bob, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, Dan Pătraşcu, Vania, Cristian Dima, Mircea Popescu, Mirela,  Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.

Despre obsesii

foto Alex Mazilu

Obsesia mentală devine experienţă de viaţă chiar dacă nu respectă întru totul forma gândurilor noastre. Dacă ne trezim obsedaţi de faptul că trecem printr-o perioadă dificilă şi suferim având sentimentul pierderii sau al eşecului atunci în viaţa reală de zi cu zi aceste gânduri pot lua diferite forme. Gândurile noastre creează emoţii, deci energie, iar energia emoţionala “atrage” apoi în experienţa forme diferite ale obsesiei noastre. Sentimentul pierderii sau sentimentul că ne merge prost poate atrage experienţe traumatice. Vei simţi că există o înlănţuire interesantă de stricăciuni în perioade scurte, iar această înlănţuire de pierderi trădează existenţa unor energii provenite din obsesia mentala amintita, pe principiul “un necaz nu vine niciodată singur”

Felul în care percepem pierderea devine cheia schimbării mentale, mutandu-ne într-un punct al acesteia în care putem vedea că ceea ce se strică poate fi reparat, recuperat sau înlocuit cu altceva. Obsesia de tipul “nu am bani, nu-mi merge bine, sunt bolnav, sunt incapabil sau nu pot face lucrul pe care mi-l doresc” va atrage în experienţă situaţii ce vor reflecta obsesia cu pricina.

Obsesia mentala de a nu avea bani devine experienţa reala de a nu avea bani. Obsesia mentala de a nu avea acces la iubire, devine aceasta experienta.Daca gândim repetat “nu am bani” şi facem aceasta ani întregi, procesul invers (în condiţiile în care chiar avem bani) trebuie să fie unul prin care să ne convingem propria minte de faptul ca “avem bani”. Sau “am iubire” sau “am ajutor”. Ce ai nevoie să ai şi nu ai primit pentru că ai gândit prea mult timp, prea intens, prea obsesiv “nu am” ?

7 Plus

Plimbare:    Andi Bob, Teo Negură, Cristian şi Geanina Lisandru, Călin Hera, Dumitru Agachi,A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Trilema, Tudor Chirilă, Nea Costache, Dispecer, CNB, Bogdan, Nataşa, Mirela

Una, alta

foto

După teoriile analizei tranzacţionale şi după cum s-a mai scris pe site-urile de dezvoltare personală, conceptul de “stroke” defineşte stimulul pe care un om îl oferă altui om ca răspuns verbal, nonverbal, condiţionat sau necodiţionat. Evident, de aici se vede faptul că pentru a ne fi dezvoltat armonios ar fi trebuit să fi primit cât mai multe răspunsuri pozitive la stimulii personali începând chiar din perioada copilăriei. Nu facem acuzaţii ci doar constatăm că uneori s-a întâmplat să fim învăţaţi de către părinţii şi educatorii noştri să ne folosim de anumite reguli restrictive în exteriorizarea răspunsurilor noastre la situaţiile de viaţă, gen :

- Nu oferi stroke când ai de oferit.

- Nu cere stroke când ai nevoie de ele.

- Nu accepta stroke când ai nevoie de ele.

- Nu respinge stroke când nu le doresti.

- Nu-ti oferi tie insuti stroke.

Şi-ar mai fi…Am amintit câteva din ele în ideea de-a privi cu atenţie la motivele şi nevoile noastre reale care orchestrează negarea în comportament.

Despre convingeri care dau în disonanţă

foto

Oamenii au fost mereu interesaţi de influenţa convingerilor asupra motivaţiei umane şi mai ales de ceea ce se întâmplă atunci când o convingere foarte puternică este în mod evident contrazisă de evenimente. În urmă cu aproximativ jumătate de secol a fost studiat un grup care aparţinea unui cult cvasireligios din L.A. care credea orbeşte în ideea că lumea avea să dispară la o anumită dată. Aceşti oameni şi-au vândut bunurile la data stabilită  şi s-au adunat cu toţii pe un vârf de deal, în afara oraşului, pentru a-şi petrece noaptea în rugăciune în timp ce aşteptau sfârşitul lumii.

Cum lumea nu s-a sfârşit conform “programului”, cei care au studiat grupul au încercat să afle dacă acest lucru le-a afectat convingerile dar, evident, oamenii în cauză nu şi-au asumat greşeala de gândire. În schimb a avut loc o modificare uşoara a convingerilor care i-a făcut să pretindă că acţiunile lor au fost cele care au salvat lumea.

Acest fenomen a fost denumit disonanţă cognitivă iar el exprimă motivaţia acţiunilor sau a convingerilor datorită cărora nu ne simţim bine dacă părerile noastre se contrazic între ele.

Interesant…de gândit la asta, nu-i aşa ? Cine nu vrea să dea piept cu realitatea, merită să-şi pună întrebarea: în cazul în care ar face-o, acest lucru i-ar produce o disonanţă cognitivă ?

Slalom: Alex Mazilu, Andi Bob, Bogdan Barbieru, Călin Hera, Cristian Lisandru, Cell61, Dan Pătraşcu, Gabriela Savitsky, Flavius Obeadă, Geanina Lisandru, Mircea Popescu, Vania,

Despre sado-masochism, pe scurt

Am fost provocată de un prieten virtual să scriu despre violenţă, agresivitate şi mai cu seamă despre violenţa domestică. Oare ce-i face pe oameni să-şi manifeste agresivitatea chiar şi atunci când nu le lipseşte nimic şi mai important mi se pare să înţeleg ce motiv stă la baza tolerării şi acceptării acestui comportament de către victimă. De fapt negarea este o formă mascată a agresivităţii care prin sublimare duce la progres. Este desigur şocant să recunoaştem în factorii de progres origini comune cu cele ale conduitelor agresive. Totuşi, ce se întâmplă atunci când agresivitatea nu este sublimată social, cunoscând faptul că agresivitatea este o potenţialitate a persoanei care se exteriorizează printr-un comportament violent ?

Problema sadismului şi masochismului face parte din aceeaşi temă a agresivităţii umane. Formele conduitelor violente sunt multiple dar ele se polarizează între cele două roluri antitetice: sadismul agresor şi masochistul victimizat. Ambele ipostaze sunt reflectarea unor tendinţe libidinale profunde ale individului. Sadismul reprezintă satisfacerea prin producerea agresivităţii, iar masochismul satisfacerea pulsională prin acceptarea agresivităţii. Aşa că, există un model existenţial care este complet realizat în cadrul unui cuplu sado-masochist. După cele prezentate, sper că mulţi dintre dvs. înţelegeţi de ce unele femei nu-şi părăsesc soţul agresor.

foto

Slalom: Andi Bob, Alex Mazilu, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Călin Hera, Cell61, Dispecer blogosferă, Mircea Popescu, Vania,

Concepte personale

foto

„Eu sunt bun/ă, tu eşti la fel de bun/ă. Atunci cine e de vină că nu ne înţelegem ?” Întrebare pusă la o analiza a stărilor tranzacţionale.

Imaginează-ţi că ai de-a face cu o persoana care se arată a fi aspră şi tăioasă. Dacă îţi creezi un set de concepte personale prin care să îi interpretezi comportamentul ca intolerant şi înspăimântător, vei interacţiona cu ea cu totul altfel faţă de alt om care are un set de concepte personale prin care califică acelaşi comportament ca fiind hotărât şi pozitiv.
Ce se întâmplă ?
Persoana este aceeasi, la fel şi comportamentul său.
Dar felul în care îl interpretezi îţi va influenţa modul în care vei relaţiona cu persoana respectivă. La fel de mult îţi va fi influenţată şi înclinaţia de a-i cere sfatul sau ajutorul sau de a încheia cu ea afaceri profitabile. Dacă te sperie sau te intimidează, nu vei fi motivat să te apropii sau să ai de-a face prea mult cu ea. De fapt, s-ar putea ca motivaţia să fie îndreptată în sens opus, adica să fii motivat să o eviţi pe cât posibil.
Pe de alta parte, dacă îi interpretezi comportamentul ca fiind hotărât şi pozitiv, vei fi motivat să te apropii când vei avea nevoie de un sfat şi când vei lua hotărâri importante pentru tine.
Conceptele personale ne orchestrează relaţiile de comunicare mai ales atunci când încercam să protejăm anumite lucruri, profund legate de stima de  sine.

Azi: Andi Bob, Alex Mazilu, Călin Hera, Cristian Lisandru şi Geanina Lisandru, Dan Pătraşcu, Dipecer Blogosferă, Nea Costache, Vania, Gabriela Savitsky, Teo Negura, Flavius Obeadă.

Nesiguranţa

foto by bocavermelha

Frica de pierdere ne tădează starea de incertitudine interioară, fie că se referă la pierderea unui obiect, a unei relaţii, a unui loc de munca, a banilor sau a prestigiului. Mintea gândeşte nesiguranţa şi o obţine. Mintea omenească se simte în nesiguranţă şi în faţa binelui şi în faţa răului.

Ne îndrăgostim de cineva şi ne simţim minunat în prezenţa acelei persoane. Dar peste un timp oarecare mintea începe să se întrebe “dar dacă voi fi părăsit? Dacă nu mă iubeşte ? Dacă şi-a găsit pe altcineva ?” Nesiguranţa se iveşte în conştiinţă taman când lumea ţi-e mai dragă. Nesiguranţa te izbeşte în faţă tocmai atunci când poţi fi mai fericit. Şi începe apoi să-ţi fie rău de prea mult bine şi să te simţi nesigur tocmai pentru că ţi se pare că eşti prea sigur. Paradoxal, nu ? Mintea iţi va şopti la ureche precum un aparat defect că ceva trebuie să fie în neregula. Îndoiala, suspiciunea, teama, iritarea şi multele gânduri pe care le exersezi în aşternut până în toiul nopţii răsar din incapacitatea minţii de a avea încredere. Nesiguranţa pătrunde în minte ca un vierme puternic, iar întâmplările vieţii şi relaţiile pe care le avem oglindesc această trăire. Peste tot în jurul nostru sunt plasate oglinzi care ne arată pe noi înşine. Nu feţele fizice sunt cele pe care le vedem în jur, în oameni, în relaţiile de dragoste, în evenimentele de orice fel, cât feţele sufletului şi ale minţii noastre.

Azi : Alex Mazilu, Adrian Ciubotaru, Andi Bob, Călin Hera, Dragoş Bucurenci, Cristian Lisandru, eanina Codiţă, Ioan Nicuţ, Dispecer blogosferă, Ioan Bistriteanul, Adi Vera, Nea Costache, Iguana, Mircea Popescu,  Paul Gabor, Teo Negura, Tudor Chirilă

Oh, Narcis…

foto by roger_popa

O legendă a vechilor greci arată că floarea numită narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii. Fiind foarte frumos a atras iubirea multor nimfe însă  nici una dintre ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită pentru că Narcis nu le putea remarca. Se spune că una dintre nimfe  pe nume Echo ar fi murit din dragoste faţă de Narcis lăsând în urma ei numai vocea. Ea l-ar fi urmat pe Narcis peste tot repetându-i cuvintele, astfel apărând ecoul.

Dincolo de legendă, narcisismul este situaţia existenţială a omului care se izolează, care se închide in sine. Omul însingurat reprezintă nu numai întoarcerea simplă către sine ci şi un “egotism primar”, o autosatisfacere libidinală. Izolarea sa arată ca o închidere sub forma unui refugiu interior care consumându-şi astfel interioritatea pare a absorbi întreaga energie în propriul Eu. Este o atitudine de interiorizare  prin anularea lumii exterioare pe care o înlocuieşte cu propriul univers interior.

Oh, narcis, narcisa….de ce ? Lumea şi universul tău nu s-ar putea armoniza mai bine alăturându-i o alta, un altul sau alţi dintre semenii tăi ?

Azi : Adrian Ciubotaru, Alex Mazilu, Călin Hera, Dragoş Bucurenci, Flavius Obeadă, Dan Pătraşcu, Cristian Lisandru, Mircea Popescu, Nea Costache, Tudor Chirilă.

Tags: Dezvoltare personală, dragoste, floare, Gânduri, legenda, narcisism

Ce simt eu acum ?

foto by Joanot

Motivul esenţial al faptului că nu ne vindecăm prin experienţele vieţii, ba mai mult, sfârşim prin a ne cufunda în boli tot mai grave gen ură, iritare, în agresivitate, deprimare sau altceva de acest fel, este acela că percepem experienţa privind-o din afara noastră în loc s-o privim din interior. Starea de conştiinţă a omului – adesea chiar a celui care a atins un nivel spiritual înalt – îl  determină să perceapă experienţa negativă ca venind din exterior sau de la altcineva. În virtutea unui tipar perpetuat de-a lungul a mii de ani şi existent în inconştientul colectiv ca o entitate puternică şi stabilă care arată şi pare să dovedească faptul că ceilalţi sunt răi cu noi, se comportă urât, ne urăsc ori ne afectează prin faptele lor, când percepem că vinovatul este în afara noastră, hrănim tocmai acest tipar. Şi normal că nu putem beneficia de puterea vindecătoare a exeprienţei imediate. Condiţia esenţială a vindecării sufletului şi a minţii, a purificarii lor de negativitate în sensul profund al cuvântului este de a încerca să ne punem întrebarea “ce simt eu acum ?” în timp ce trecem printr-o situaţie de viaţă stresantă sau susceptibilă a ne imprima tendinţa de a învinovati, a agresa, a urî, etc.

Asta ar presupune să abandonăm întrebarea obişnuită “Ce să fac eu acum?” Pentru faptul că noi percepem agresorul în afara noastră chiar şi atunci când avem o frică de fantome sau o teamă de viitor (în aceste situaţii nu percepem că trebuie să vindecăm frica proprie) nu reuşim să înţelegem ce simţim şi că de fapt ceea ce ne face rău instantaneu este propriul sentiment de frica.

Ne face rău imediat atunci cănd ne certăm cu cineva, dar vinovat în mod real nu este acel cineva, cât ceea ce simţim noi în timp ce ne certăm. A proiecta în continuare vina asupra altuia pentru senzaţiile din orice experienţă de viaţă înseamnă a ne perpetua bolile sufletului, ale trupului şi a perpetua starea de inconştienţă. În loc de întrebarea “ce sa fac?” să ne punem întrebarea “ce simt eu acum” şi apoi să privim spre oamenii care ne creează probleme cu deschidere pentru a întelege motivaţiile lor emoţionale.

Bloggareli : Andi Bob, Dragoş Bucurenci, Lisandru Cristian, A.Dama, Adi Vera, Dan Pastrascu, Nea Costache, Tudor Chirilă, Cell61, Cella,  Cabral, In memoriam Octavian Paler, Pucca, Questioare, Noaptea Iguanei, Vania, Vis urât