Ce stranie…

Luna bătând

Luna bătând, înaintează, pe cerul gurii

Ajunge la dinţi în curând

şi-un zgomot de smalţuri se-aude,

prelungi cuvinte

cu şapte capete

eliberând.

Treptat ajunge la buze:

nu se mai aude nimic, în tăcere

numai dârele dinţilor mei înaintând

se străvăd, rând pe rând.

Ea pluteşte un timp prin aer, şi-o pasăre

îşi lipeşte o aripă de ea, se-aude zbătând,

apoi nu se mai aude nimic. Desigur

de lună i s-a lipit

şi cealaltă aripă. Sunând.

dinţii mei au ajuns şi-acum sclipesc pe cer

Sus, tot mai sus, Exclesior ! m-aud strigând.

Te vei lăsa muşcat de ei, în curând

să-i faci loc lunii să treacă triumfător.

Sus, tot mai sus, Exclesior ! “

NICHITA STĂNESCU

Plimbare : Andi, Alex Mazilu, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, Cristian Dima, Carmen Negoiţă, CNB, Dan Pătraşcu, Dispecer, Mircea Popescu, Nataşa, Simion Cristian, Teo Negură,Vania.

O sâmbătă cu NICHITA

RÂSU’  PLÂNSU’

MIM

“Prea repede se schimbă ceea ce numim

stări de spirit,

e ca şi cum acelaşi mim

într-o cazarmă ar adormi mereu

în şirul nesfârşit de paturi suprapuse din lăuntrul meu.

Mim obosit, cu gura pe o piatră rece,

vaporizându-se din patul cel de jos, -

ca-n patul cel deasupra să se-nchege

mai trist şi mai frumos.

Mim fără limită precisă

nedespărţind un adevăr de o minciună,

lăsându-le să doarmă gâtuite

şi pe aceeaşi pernă împreună.

Alunecând spre rece, din căldură,

şi iarăşi către fierbinţeală

pe patul cel de sus, numărul zece

din aurora boreală.

Blestem, oricând să poţi să-ncepi de la-nceput,

viaţa ta de nenăscut.”

Despre personalitate şi parfum de NICHITA

foto

Formarea şi creşterea personalităţii individului este o continuă mişcare de “intrare şi ieşire” dintr-un context de relaţii. Fiecare fază a acestui proces începe cu o nevoie majoră de legătură şi are ca scop o reîntoarcere sau refacere a formei anterioare. Formarea personalităţii începe cu faza familială. Viaţa începe şi se termină cu o idee-tendinţă paradisiacă. La început este Edenul iar la sfârşit este Nirvana. Naşterea individului reprezintă o experienta traumatizantă pentru copil (traumatismul naşterii), accentuată de secţionarea cordonului ombilical, ca simbol al “separării de mama” a acestuia. Urmeaza o etapa de creştere şi desprindere treptată a copilului de părinţii săi, în special de mamă, cu ieşirea acestuia de sub controlul şi autoritatea maternă. Ideal urmează faza artistică care înseamna unirea individului cu realitatea, cu natura, cu lumea şi se caracterizează prin dominarea gândirii creative considerată ca un proces de afirmare sociala şi de dobândire a prestigiului şi autorităţii individuale. Dar, iata…trebuie să vină şi “faza spirituală”…care este considerată a fi faza superioară, corespunzatoare idealurilor etice ale individului. Şi care este privita ca un proces de afirmare deplină a persoanei respective. Faza în care se întâmplă identificarea individului cu anumite idealuri spirituale, ideologice sau filozofice şi care reprezintă momentul desăvârşirii fiinţei sale.

Şi acum delectaţi-vă cu NICHITA STĂNESCU

“Laşi mirosul tău în aer

de metal şi de femeie

şi de car încins pe lutul

al întinderii caldee,

de coloană viitoare

dintr-un secol nenăscut

de zid ars de o văpaie

care-o arse şi pe Ruth.

Şi îmi pari că eşti aievea

ploaie aspră, fraged nor,

dulcea me antichitate

dintr-un secol viitor”

LAŞI MIROSUL TĂU ÎN AER

Plimbare : Andi Bob, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, Dan Pătraşcu, Vania, Cristian Dima, Mircea Popescu, Mirela,  Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.

Uşor

foto

Uşor, fără durere, întocmai ca pământul întoarce-te dinspre lumină şi umblă. Întoarce-te în îmbrăţişarea privirilor tale devenind treptat o lumină densă ca albastrul amurgului. Îmbracă-te în spaţiu şi observă câte necunoscute ai despicat pentru a fi in acel loc…

vă las cu NICHITA

Nedemn

Nedemn de fericire am plâns cu frunze verzi,

neîncăput de toamnă am nins,

capră dulce cu trei iezi

şi un lup învins…

Fă-ţi tu pat din trupul meu

pernă fă-ţi din lacrima sărată

care-o plânge de-a-ncălare-un zeu

peste viaţa mea pătrată

Fie-ţi inima mea pată

roşie de sânge

şi interiorul vacă

care te-alăptează, prunce…

de Nichita Stănescu

Conversaţia stelelor

foto by Tony Scislaw

Fă asta pentru mine, stinge ţipătul lumii. Discursul sforăitor, strada asurzitoare, pune-le să emită pe frecvenţa şoaptei. Imprimă pentru mine conversaţia stelelor. Vreau să înţeleg ce-şi şoptesc. Ele nu ţipă nicicând. Sunt mari fără ţipăt. Dăruieşte-mi un cuvânt uitat şi tandru, atât de tandru şi atât de uitat, cum e glasul primei frunze ce apare pe ram în aprilie.

SUFLETUL DE PRIMĂVARĂ

Sufletul se rotea în jurul întâmplărilor

uneori atingându-le.

Un ochi râzând, un ochi plângând în capul cerului

erai tu, soare, şi tu, pământule.

Sufletul se rotea ziua, toată noaptea.

O amintire. O speranţă. O amintire şi iar o speranţă.

Oamenii, pomii, pietrele, iarba,

cu moartea stăteau în balanţă.

Sufletul se împărţea în globuri, cum se-mparte

coloana de apă-ndoită la vârf spre bazinuri.

Era un glob de pace, un glob de război,

un glob al visării şi unul de chinuri.

Soarele privea cu lumină, pământul privea cu oameni,

şi-amândouă privirile erau paralele.

Nu întâlneau nimic înainte, poate numai un dans

în balans monoton, taciturn, de galeşe stele.

…………

Sufletul se aduna ca un fluviu în infinitul mării

Nu mai voia să plece, şi, în curând

ochiul soarelui privea cu lumină râzând,

ochiul pământului privea cu oameni, începând să surâdă.

Poate chiar surâzând.

NICHITA STĂNESCU

Azi, din nou : Ajnanina, Alex Mazilu, Andi Bob, Angela, Bogdan, Cella, Cristian-alvalia, Cristian Lisandru şi Geanina Lisandru, Krossfire, Dragoş Bucurenci, Elena Agachi, Iguana, Ioan Bistriţeanul, Cristinutza, Nea Costache, Pucca, Viviana, Questioare,Vania

Poezie şi muzică

foto

Doi cai

“Cer alb cu stele negre am visat,

verde pământ cu iarba neagră, dură,

şi-un foarte tandru nechezat

care ţâşnea din gură-n gură.

Cer alb cu stele negre, lungi

prelungi ca nişte gene…

Pe tine, iapă, printre lunci

şi prin poiene

Şi ierburile negre-n vânt ,

dintr-un pământ mai verde ca smaragdul…

Tu erai alta, nechezând,

eu eram altul.”

NICHITA STĂNESCU

Am trecut in vizită pe la: Achilianu – era bucuros că are musafiri din Spania. Apoi am cumpărat un bilet către stele la invitaţia Adei Rus. Am citit un apel umanitar la Andrei şi m-am întristat dar cred ca e nevoie de spirit civic responsabil. Adrian Ciubotaru zice că nimic nu e kitsch până la capăt şi că există un teren de încercare pentru unele trenduri unde se pot distila multe tendinţe şi multe curente. Ajnanina se uită la fundul unui bondar…hihi, in stilul ei lirico-umoristic, iar Alex Mazilu şi drăguţa Andi Bob ne fac recomandări utile de film pentru acest vikend. Bogdan ne povesteşte ceva despre Tămădău-exterminarea ţărăniştilor. Dl.Lică s-a bărbierit, încheiat la şireturi şi purces la Oglinzi şi Miere în ceai. Caligul devine Vecin cu poezia şi tare mă bucur pentru talentul său iar Cell a scris câteva gânduri dezlânate haioase. M-am gândit că este util de citit anunţul făcut de Chinezu pe blogul lui şi l-am preluat aici pentru iubitorii de gen. Am citit la Cristian-alvalia despre al său mândru şi longeviv tataie şi mi-a plăcut iar apoi mi-am plimbat imaginaţia prin Trento – frumuseţe cu orgoliu pe măsură. Dragoş Bucurenci a continuat să lupte în ringul de dans în ciuda virozei severe care l-a dat fizic peste cap. Felicitări man ! Am fost pe la Geanina în Noaptea ei de vis şi mi-am salvat strălucirea din privire. Am aflat de la Flavius că duminca asta la Braşov va bate din nou clopotul din turnul Pieţii Sfatului din jumate în jumate de oră ca acum mai bine de 50 de ani iar el a mai plantat nişte roşii în FarmVille. Îl felicit si pe el Cristian Lisandru poartă un dialog plăcut cu un alter ego…chiar plăcut. Paul G.Sandu aruncă cu “zmeure” în bloggari iar Paul Gabor ne-a făcut o mărturisire a viziunii drumului în ţara fierbinte. Nea Costache se dă rotund, dar are şi de ce…felicitări maestre ! Iguana e pusă pe şotii…ceva cu punctul G ) Simion Cristian ne spune şi el un banc tare…bravo  Teo Negura crede în privirile care se proptesc de ochii lui; mărturisesc că şi eu cred; băiatul ăsta mi-e tare drag fiindcă îi semăn/îmi seamănă Elena ne invită şi ea la poezie şi mă bucur că o face iar prietenul meu bun, coach Ioan Nicuţ ne arată Cum să joci cu adevărat la înălţime ! Mirciu Popescu ne-a spus  Povestea Elizei iar eu o  să închei aici cu gândurile creştine ale lui Vania şi o să vă rog frumos să nu vă supăraţi pe mine dacă acest slalom n-a fost mai lung. Vă respect şi vă iubesc !

Tic-tac de suflet

foto

Întoarce-te dinspre lumină şi porneşte singur spre mare. Umblă de parcă n-ai exista, de parcă n-ai avea nici gânduri, nici respiraţie, nici priviri. Înaintează pe plajă cu vântul în piept, respiră adânc – pe gură, prin ochi. Îmbracă-te în spaţiu şi nu mai întinde ca odinioară pe palmă valul sfâşiat de furtună, azvârlit spre ceruri şi apoi coborât milostiv pe pământ. Calcă pe propriile tale răsfrângeri fluide.

De-a sufletul

“Trupul meu, cu vedenii cu tot,

a adormit dimineaţă, întins pe podele.

Râd şi mă bucur ca un savaot

şi plec cât mai repede cu putinţă,

dând mai întâi colţul cenuşiu al străzii,

si-apoi, de-a dreptul prin mijlocul bulevardului,

fără teama c-aş putea fi stâlcit din întâmplare,

de vreo limuzină oarecare.

Iată şi lucrurile! Orice dragoste-a mea

pentru ele,

însemnată cu creionul chimic

pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,

o flutur în mâna întinsă şi-apoi

o las să se legene, când într-un colţ, când

într-altul, în vânt.

Mă uit în dreapta şi-n stînga,

cu mine însumi mă uit,

folosindu-mă ca o privire.

Ascult ce se aude sus, ce se aude jos,

sunt, tot, un timpan armonios.

Trece-o planetă şi-ntreb cine e,

ce e.

Şi apoi mă mir că întreb,

Ar trebui eu însumi să fiu întrebare,

ca să mă audă altcineva decât mine.

Voi, lucruri, Sfinxuri mişcătoare,

şi tu, iluminare !”

NICHITA STĂNESCU

Poezie de sâmbătă

Cântec

“Ciolănoasă-mi stă vederea
ca şi cum ar îngheţa
o ninsoare pe puterea
doamnă, doar a dumneata.

Dacă mergi se mişcă lumea
dacă stai se naşte oul
Se repetă astăzi ciuma
a urechilor – ecoul.

Rupe-mi tu ce este rupt,
Curcubeul, beul, eul
Doamnă veşnic dedesubt
îţi sărută talpa zeul.”

Nichita mon amour, când cântă

Cântec fără răspuns
“De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă de vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare ?


De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare ?…


De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră ?


De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele ?


De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.”
NICHITA STĂNESCU

De sâmbătă

TREABA TA…

“Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschişi ţinea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.

Eu zic “do”, ea zice “re”
şi se iscă tandru sunet
nu ştiu cum, nu ştiu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.

Iată plouă, vai, ce picuri
umezind ferestre, oase,
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase…”

NICHITA STĂNESCU