Undeva, aici

foto

Venus din Milo

(fragment)

“Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă

unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi

oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie

descoperă arta desenând cu degetul pe nisip

conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră

trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor

rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea

mărturisi totul,  sau trebuie să existe o tăcere egală

cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede

care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau

ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede

de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini

şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,

fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd

uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine

şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,

domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti

n-aţi aflat decât că “a spera înseamnă aproape a trăi” ?

Unde este această insulă dacă nu în noi înşine ?

“Le peche c’est la Grec”, ziceaţi dumneavoastră

înainte de asta. Adică vina noastră e aceea

de a fi construit Parthenonul ? De a fi sculptat

şi admirat pe Venus din Milo ? Nu domnule Gauguin,

povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt

spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,

după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie

să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre”

OCTAVIAN PALER

Plimbare : Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.

Unele Adevăruri, marca Octavian Paler

“Poate că ar trebui să ne hotărâm într-o zi, doamnelor şi domnilor, să discutăm serios despre cea mai dubioasă dintre plăcerile noastre: aceea de a minimaliza amărăciunile prin zeflemea. Îmi veţi spune că a face haz de necaz presupune inteligenţă şi că, până la un punct, zeflemeaua e, ca disperarea, o dovadă de vitalitate. Şi nu vă voi contrazice. Fără capacitatea noastră de a bagateliza orice, unele catastrofe ne-ar fi întunecat viaţa şi firea. Nu întâmplător, la noi, dacă eşti prea grav, te trezeşti acuzat că n-ai pic de umor.

Vreau să spun, doamnelor şi domnilor, că Don Quijote ar fi trebuit să înfrunte, pe malurile Dâmboviţei, nu ironiile obişnuite. Ar fi fost confruntat cu versiunea autohtonă a ironiei, cu băşcălia, cu zeflemeaua care joacă în viaţa noastră rolul pe care-l joacă lipitorile la bolnavii care au suferit un atac cerebral. Paul Morand a fost politicos, după părerea mea, când a scris că “România e un pământ tragic unde totul se sfârşeşte în comic”. Dacă nu veţi socoti lipsa de patriotism ce voi spune, eu cred ca noi avem dificultăţi mari să luăm ceva în serios. Putem să amenajăm un talcioc pe orice Golgotă. Încât bietul Don Quijote s-ar fi văzut nu doar luat în derâdere la noi, ci supus specialităţii noastre de a transforma orice în fleac. (…) E păcat că încă nu a fost studiată cum ar fi meritat, “băşcălia la români”. Ea ne-a ajutat ce-i drept şi ne ajută să ne defulăm.Dar ne-a ajutat şi ne ajută şi să ne distrăm pe seama oricărei umilinţe. Astfel, din supapă, ea devine alibi. Şi, din alibi, voluptate a deriziunii. Într-o asemenea ţară, Don Quijote n-ar fi avut nicio şansă. ” Octavian Paler/Calomnii mitologice

Un adevăr neputincios.

Azi : Andi Bob,  Dragoş Bucurenci,  Geanina Lisandru, Cristian Lisandru, Leo,  Adi Verona, A.Dama, Alex Mazilu, Vania, Iarnatuestimareamea, Paul G. Sandu, Gabriela Savitsky, Paul Gabor, Caligul, Cell61, Dan Pătraşcu, Consiliul blogosferie, Dispecer blogosferă, Iguana, Rusu Gigi, Copila blondă, Cristian-alvalia, Simion Cristian.

“Trebuie să ne temem de fericire dacă vrem să atingem înălţimilie din noi ?”

“Dar nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni ? De ce ar trebui să fim sfăşiaţi de un vultur ca să avem curaj ? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa ? Nu exista un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi ? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi ? Nu, nu vreau să ajung la această concluzie oricâte argumente s-ar aduce în favoarea ei. Măreţia unui martir nu se măsoară după suferinţele îndurate, ci dupa credinţa sa” Octavian Paler/Scrisori imaginare

Îmi place mult acest citat, aproape că-l ştiu pe de rost fiindcă are foarte multă esenţa. E dezvoltare personală curată ! Maestrul a trebuit să străbată enorm de multe incertitudini şi nelinişti ca să ajungă la acest gen de adevăr care şi după umila mea părere este un adevăr viabil. De ce foarte mulţi oameni continuă să ridice suferinţa la rang de cinste şi să ţină gâtul atât de aproape de eşafod ? De ce ni se pare că suferinţa proprie insuficient justificată ne înnobliează ? Ca să înţeleagă cei din jur cât suntem de speciali nu trebuie să le oferim imagini despre un sine dezolat, scârbit, inadaptat şi incapabil să vadă vreodată fericirea. Privită ca act în sine, răstignirea  nu e un succes ci doar un mare eşec. Iisus nu şi-a dorit dar a  fost totuşi  fericit cu credinţa şi convingerea că răstignirea sa va aduce Lumină. Însă Iisus e UNUL iar cei care l-au răstignit au trăit încă mult timp dar au rămas nefericiţi, călăi şi victime în acelaşi timp. Chiar şi în zilele de acum, nouă oamenilor ni se întâmplă să ne surprindem într-o gândire de răstignire fără scop şi ţel sperând atât de fals că suferinţa ne va învăţa ce este fericirea.

foto by Joanot

Bune de citit: Andi Bob, Alex Mazilu, Adamaica, Adi Vera, Bogdan, Călin, Cell61, Chinezu, Cristian Lisandru, Dragoş Bucurenci, Flavius Obeadă, Dan Pătraşcu, Paul Gabor, Paul G Sandu, Vania, Tudor Chirilă.

Nu porunci inimii să tacă

foto

„Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră.Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru pentru că destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune „nu”? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă ? Dacă n-am fost destul de fericit cât am visat este pentru că n-am avut curajul sau n-am ştiut să fiu destul de păcătos”   Octavian Paler/ Polemici cordiale

Sigur că Maestrul când spunea “păcătos” se referea la elanurile ratate iar noi înşine putem vedea în propria existenţă cum ne macină acest fel de amintiri. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp; altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi apreciat şi stimat; altele sunt fericite ştiindu-se iubite de cineva sau numai ştiind că persoana iubită există acolo undeva şi respiră aerul din acelaşi univers. Există şi oameni care îşi “fabrică” un paradis numai al lor în care să se simtă fericiţi. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe pamânt ? “Fericirea are nenorocirea să pară ceva absolut” – spunea Maestrul, însă eu cred că fericirea se poate atinge cu mâna cu condiţia să înveţi să bei când ţi-e sete, să muşti din fruct când ţi-e foame, să faci mărturisiri când iubeşti…

Octavian Paler – citate si reflexii

De laudă
Clasicofobii
Romantici şi clasici
Remember
Cu gust de Olimp şi drag de Paler
Aşa se întâmplă logic
Nostalgie
Drumul nostru…
7 mai 2007
Sinceritatea noastră
Îmi plac oamenii
Căci a nu fi singur…
Lacrimi în rai
Premonitoriu
Şi lumina dintre noi
Sonerii care nu sună
Vocaţii
Paradis
Libertate
Nu uita
Îmi place Octavian Paler
Uneori
Unul dintre sensurile vieţii
În memoria lui Octavian Paler

Clasicofobii

Romantici si clasici

Remember

foto

Sinceritatea noastra

Caci a nu fi singur inseamna…