-
Reminder
Adaugat pe 14 07, 2010 17 comentariiOri de câte ori traversăm momente de viaţă dificile, atunci când suferim pierderea cuiva sau suntem furioşi din varii motive, când suntem disperaţi sau deprimaţi, atunci când urâm sau avem parte de un alt gen de trăire negativăa, ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a ieşi cât mai repede din starea respectivă. Nu prin a o inhiba sau a nu o recunoaşte ca fiind prezentă în interiorul nostru ori prin a ne preface că nu există; avem nevoie să ne recunoaştem negativitatea şi s-o conştientizăm ca atare. “Fericiţi cei ce plâng, căci a lor este împărăţia cerurilor”! Soluţia se afăa în propria minte iar alegerea cea mai bună ar fi ăa ne vindecăm de seducţia de a suferi sau a fi furioşi în favoarea conectării la fericire şi la starea de bine şi alegând renunţarea la condiţionările egocentrice căpătate mai mult sau mai puţin condiţionat.
Tags: Dezvoltare personală, Gânduri, momente, negativitate, solutii, Spiritualitate, suferinta, viata
Vezi mai multe video din Muzica
-
Firul care uneşte
Adaugat pe 14 07, 2010 7 comentariiFirul care te uneşte, unica rază de viaţă care te ajută să trăieşti, este drumul spre casă. Oricât de departe ai fi mers, tot eşti legat de Fire – nu se poate altfel. Se poate ca tu să fi uitat, dar Firea nu te-a uitat pe tine iar acest lucru este singurul care contează. Caută în tine acel lucru care te leagă de Fire şi vei reveni la porunca despre care vorbea Iisus şi anume că ceea ce te leagă de existenţă este dragostea, nu cunoaşterea. Nu bogăţia, nu puterea, nu faima ci dragostea e aceea care te leagă de Fire. Şi ori de câte ori iubeşti eşti extraordinar de fericit fiindcă simţi că viaţa îţi devine accesibilă.
Albina caută flori parfumate şi pline de polen într-o vale. Se întoarce, dansează un dans al extazului pentru semenele ei pentru a anunţa că a găsit o vale frumoasă, plină de flori şi le spune : “Veniţi, urmaţi-mă!”.
Dacă încerci să înţelegi şi cauţi adânc, afli că dragostea este lucrul esenţial Fiinţei tale. N-o înfometa.
Nietzsche a spus la un moment dat: Dumnezeu e mort. A rupt firul. Dar imediat după ce a spus asta a înnebunit pentru că s-a rupt de sursa originară vieţii şi anume dragostea.
Povestioară despre un paianjen care trăia sus în căpriorii unui hambar: într-o zi el a coborât pe un fir lung către o grindă mai joasă unde şi-a dat seama că erau mai multe muşte şi mai uşor de prins. S-a hotărât să rămână mereu la acel nivel, aşa că şi-a ţesut o pânză confortabilă. Dar într-o zi, a observat din întâmplare firul pe care venise întins şi a spus: “nu mai am nevoie de ăsta. Doar ma încurcă”. Astfel că l-a rupt, dar odată cu firul şi-a distrus toată pânza care se sprijinea de fir.
Cam asta e şi cu omul. Un fir te leagă de ceea ce este fundamental desăvârşit – spune-i Tao, Fire, Divinitate. De multe ori chiar se întâmplă să ne gândim că firul ne stă în cale. De multe ori nu poţi să faci anumite lucruri din cauza lui. Dar oriunde ai fi în întunericul nopţii, Firea tot îţi trimite o rază de lumină. Găseşte firul pentru că acela este drumul tău înapoi acasă, în tine.
Plimbare : Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.
ps. Îţi mulţumesc că te-ai întors către iubirea adevărată şi mi-ai eliberat sufletul de un coşmar. Te iubesc! Când o să te mai temi, o să te aştept să revii pe această pagină.
Tags: casa, divinitate, fire, Gânduri, iubire, Osho, Spiritualitate, viata
-
Parabolă
Adaugat pe 05 06, 2010 7 comentarii“Un bărbat care mergea pe o câmpie a dat peste un tigru.A luat-o la fugă, cu tigrul pe urmele lui.Ajungând la o prăpastie,s-a prins de rădăcina unei viţe sălbatice şi s-a lăsat să atârne peste margine.Tigrul de deasupra lui îl amuşina. Tremurând,bărbatul s-a uitat în jos,unde,departe de tot,alt tigru aştepta să-l înşface. Doar viţa îl mai susţinea.Doi şoareci,unul alb şi unul negru au început să ronţăie puţin câte puţin din viţă.Bărbatul a văzut aproape de el o fragă minunată.Ţinându-se de viţă cu o mână, cu cealaltă a cules fraga. Doamne, ce bună mai era !”
Plimbare : Alex Mazilu, Andi Bob, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky ,Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.
Tags: fericire, Gânduri, meditaţie, parabolă, Spiritualitate, Spiritualitate, Zen
-
Luna nu poate fi furată
Adaugat pe 02 06, 2010 15 comentariiPovestire Zen
“Ryokan, un maestru de zen ducea o viaţă cum nu se poate mai simplă într-o colibă de la poalele unui munte. Într-o seară un hoţ a intrat în colibă şi a descoperit că nu avea ce să fure din ea. Ryokan s-a întors acasă şi a dat peste el. – Poate că ai venit de departe să mă vezi, i-a spus el tâlharului şi n-ar trebui să pleci cu mâna goală. Te rog să primeşti în dar veşmintele mele. Hoţul a rămas cu gura căscată. A înhăţat veşmintele şi a tulit-o. Ryokan s-a aşezat gol, contemplând luna. – Bietul om, a cugetat el, aş vrea să fi putut să-i dăruiesc luna asta frumoasă.”
Plimbare : Alex Mazilu, Andi Bob, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Lady A, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.
Tags: Gânduri, inima, maestru, poveşti, Spiritualitate, Zen
-
Să ne amintim
Adaugat pe 30 03, 2010 22 comentariiNu ne naştem fluenţi în iubire dar ne petrecem viaţa învăţând să facem acest lucru folosindu-ne atât de puterile fundamentale,
Iubirea
iertarea
compasiunea
devotamentul
inspiraţia
speranţa
încrederea şi capacitatea de a ne vindeca şi de a-i vindeca pe alţii…cât şi de fricile fundamentale,
frica de singurătate
de angajament
de a-ţi urma inima
de incapacitatea de a te proteja emoţional
de slabiciunile emotionale şi de trădare…având inimile concepute pentru a exprima frumuseţea, compasiunea, iertarea şi iubirea sau altfel însemnând să ne împotrivim naturii noastre spirituale şi să fim doar marionete.
Tur bloggaristic : Alex Mazilu, Adrian Ciubotaru, Andi Bob, Călin Hera, Ioan Nicuţ, Dan Pătraşcu, Dono, Dragoş Bucurenci, Leo, Cristian Lisandru, Mircea Popescu, Nea Costache, Nuclearrr, Paul Gabor, Questioare, Starsgates, Teo Negura, Vania, Tudor Chirilă.
Tags: compasiune, emotie, Gânduri, iertare, Spiritual, Spiritualitate
-
Încearcă să fii fericit
Adaugat pe 23 03, 2010 18 comentarii“Treci calm peste zgomote şi grabă şi aminteşte-ţi câtă pace poate fi atunci când este linişte. Fii în bune raporturi cu toţi oamenii fără să te umileşti. Spune adevărul cu calm şi claritate; şi ascultă-i pe ceilalţi, chiar şi pe cei gălăgioşi şi ignoranţi; chiar şi ei au o poveste de spus. Evită persoanele vulgare şi agresive; acestea oprimă spiritul. Dacă te compari cu ceilalţi rişti să devii orgolios şi sever, fiindcă există întotdeauna persoane mai bune sau mai rele decât tine. Bucură-te de rezultate la fel ca şi de proiectele tale. Conservă-ţi interesul pentru munca ta oricât de umilî ar fi; este tot ceea ce posezi în mod real pentru a schimba soarta timpului. Fii prudent în afacerile tale fiindcă lumea e plină de curse. Cu toate acestea nu-ţi pierde capacitatea de a distinge virtutea; multe persoane luptă pentru idealuri mari; şi oriunde viaţa este plină de eroi. Fii tu însuţi. Mai ales să nu exagerezi dar nici să nu fii cinic în ceea ce priveşte dragostea; deoarece în ciuda tuturor aridităţilor şi deziluziilor vieţii aceasta este perenă ca şi iarba. Acceptă cu bunavoinţă toate învăţăturile care derivă din experienţă lăsând un surâs senin lucrurilor tinereţii. Cultivă forţa spiritului pentru a te apară împotriva ghinioanelor neprevăzute. Dar nu te chinui cu imaginaţia. Multe temeri izvorăsc din oboseală şi din singurătate. Chiar şi într-o disciplină morală fii calm cu tine însuţi. Tu eşti un fiu al universului nu mai putin decât arborii şi stelele deci tu ai dreptul să fii aici. Şi dacă ţi-e clar sau nu, să nu ai dubii că universul ţi se explică aşa cum trebuie. Deci să fii împăcat cu Dumnezeu, oricum tu eşti cel care îl concepe, şi oricare ar fi luptele şi aspiratiile tale, conservă pacea cu sufletul tău chiar şi în confuzia zgomotoasă a vieţii. Cu toate amăgirile sale, treburile ingrate şi visele înfrânate sunt lucruri nemaipomenite. Fii atent. Încearcă să fii fericit.”
Este vorba despre un text găsit în antica biserică din Sao Paolo – Baltimora, datată 1692.
Recomandările mele bloggaristice, literare, culturale, jurnalistice de azi : Calin Hera – PA-uri şi mirări, Vania, adică Ioan Usca şi cărţile sale, Flavius Obeadă şi Genunchiul lumii, Geanina şi Cristian Lisandru , bunul prieten de peste mări şi ţări, Paul Gabor, Mircea Popescu cu a sa Trilemă şi nu în ultimele rânduri bunele, talentatele şi deşteptele Andi Bob şi Leo . Lectură plăcută.
Tags: Dezvoltare personală, Gânduri, Spiritualitate, suras
-
gânduri bune
Adaugat pe 28 02, 2010 21 comentarii“Dacă aveţi gânduri rele despre altcineva veţi trăi acele gânduri rele materializate în propria viaţă. Nu puteţi răni pe altcineva cu gândul fără să nu vă răniţi singuri. Dacă aveţi gânduri de iubire, ghiciţi cine va avea beneficiile – dumneavoastră! Prin urmare dacă starea dumneavoastră predominantă este iubirea, legea atracţiei sau legea iubirii vor răspunde cu cea mai mare forţă deoarece sunteţi pe cea mai înaltă frecvenţă posibilă. Cu cât este mai mare iubirea pe care o simţiţi şi o emiteţi, cu atât mai mare este puterea pe care o puteţi folosi.” The Secret
Tags: atracţie, Dezvoltare personală, gând, Gânduri, iubire, putere, Spiritualitate
-
Real şi iluzoriu
Adaugat pe 24 02, 2010 6 comentariiOmenirea a trăit crezând fie în realitatea sufletului şi iluzoriul materiei sau în realitatea materiei şi iluzoriul sufletului deşi suntem ambele laolaltă. Nu suntem nici doar spiritualitate, doar conştientizare, nici nu suntem doar materie. Suntem o extraordinară armonie. Iisus a spus “Omul nu poate trai numai cu pâine”, iar acesta este doar jumătate de adevăr fiindcă nu poţi trăi nici fără pâine. Ai ambele dimensiuni pentru fiinţa ta şi ambele trebuie să fie împlinite, să le fie date oportunităţi egale de creştere.
Tags: adevăr, armonie, Dezvoltare personală, iluzoriu, Spiritualitate
-
Cu dragoste
Adaugat pe 09 01, 2010 Comenteaza!
“in aceasta zi din viata ta, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii …
… ca maine este cea mai importanta zi din viata ta.
Cel mai grandios moment al tau, cea mai grandioasa realizare, cea mai mare aventura se gaseste in viitor, niciodata in trecut. Este un nou “tu” ce asteapta sa fie creat maine. Aceasta este bucuria si minunea zorilor de ziua. Aceasta este entuziasmul!Uita de ziua de ieri! Care este cea mai grandioasa versiune a celei mai marete viziuni pe care ai gandit-o pentru Cine urmeaza sa fii Tu cu Adevarat maine? Aceasta este singura intrebare care conteaza.”Cu dragoste, prietenul tauNeale Donald WalschTags: Gânduri, Spiritualitate
-
Spiritualitate, Osho
Adaugat pe 19 12, 2009 Comenteaza!Ca într-o oglindă
Tags: Osho, Spiritualitate
Ce vrei să spui…
Preţuirea necondiţionată
Conştientizarea
Silence
Erudiţia divină
Anecdotă
Politică
Poţi fi
Ce ne ajută ?
Când tăcerea poate vorbi..
Despre Osho
Despre modul de a face ceva
Bucură-te de tot ce este capabilă materia
Noi suntem
Fragment
Dragostea, cea mai mare emoţie
Zen
Anecdotă
Prietenia cu subconştientul
Puterea de atracţie
Ce simt eu ?
Anecdotă
De la comunicare la comuniune
Spontaneitatea
Nonporuncă
Gratis, necondiţionat
Fii simplu
Probleme de viaţă
Grija faţă de cineva
Este imposibil să mă iubeşti şi acum
Inimi şi raţiuni
Parabola iertării
Despre dorinţă
Povestiri zen
Compasiunea
Tantra
Inteligenţa umană
Fantasmagorii
Despre obsesii
Despre incertitudini
Acceptă-ţi emoţiile
A alege
Legea echilibrului
Atunci când dragostea e o luptă
Care ar fi problema ?
Compasiune şi dragoste
Ascultă şi simte
Lumina
Stafiile de gânduri
Alungă nefericirea II
Alungă nefericirea I
Tu eşti inocent ?
Dorinţă
Inspiraţie
O faptă bună
Şi totuşi unii mor
Un fel de a te purta
Subiect de meditaţie
De la îndoială spre cunoaştere








Comentarii