Schimbarea înţelesurilor

foto

Teoretic, o relaţe presupune doi oameni. Practic, se întâmplă adeseori ca doar unul singur să ducă “povara” iubirii. Il iubeşti şi ştii că te-a iubit. Faci socoteala cât de mult oferi şi cât de puţin primeşti. Te gândeşti la toate compromisurile pe care le-ai realizat din dorinţa de a menţine relaţia, la cât de mult te-ai sacrificat şi aştepţi măcar să ai mulţumirea şi respectul celui de langa tine. El (ea) se obişnuieşte, însă. Se obişnuieşte cu totul de-a gata şi încet-încet ajunge să considere că totul vine oricum.În momentul în care te opreşti, tragi aer în piept, pui mâna pe creionul imaginar şi calculezi aportul adus de tine şi de celălalt vieţii de cuplu realizezi că tu eşti singur care face eforturi. Te simţi frustrat şi nu înţelegi de ce legea echităţii nu funcţionează şi în cuplu. Din momentul în care începi să calculezi cantitatea de iubire oferită, relaţia începe să se prăbuşească.

Din momentul în care ridici problema naturii relaţiei, esti pe punctul de a o pierde. De ce? O relaţie sanatoasa nu se întoarce către sine însăşi. Când lucrurile merg bine, atunci nu discutăm cu celalalt despre relaţia noastră, ci despre noi.
Cand ne instrainam, cand comunicarea tinde sa devina schimb de informatii, se produce fisura. Cand discutiile contradictorii devin inevitabile, dam vina pe comunicare. Este deja o modă în a spune că inamicul public numărul 1 este comunicarea, cu toate că în zilele noastre se comunică din ce în ce mai mult electronic. Şi totuşi ne plângem de lipsa comunicarii dar nu comunicarea este problema, nici lipsa ei, ci modul în care o percepem. Comunicarea nu înseamnă doar  simpla transmitere de informaţii. Dacă dimineaţa la cafea povestesc celuilalt despre realizările profesionale, iar seara la culcare despre ştirile cele mai importante, pentru că nu a apucat să le vadă sau se le auda, nu înseamnă că eu comunic. Transmit informaţii. Vorbesti, te aude, dar nu te întelege. De multe ori ne imaginăm că partenerul nostru ar trebui sa ne ghicească toate gândurile. Îl împovărăm cu speranţele noastre şi sperăm să le intuiască. Aluziile subtile nu înseamnă comunicare, ci teama, teama de a nu răni sau de a nu fi rănit. Se ştie că bărbaţii şi femeile aparţin unor lumi interioare diferite. Din acest motiv vom avea mereu parte de un dialog al surzilor şi muţilor dacă îl lăsăm pe celălalt să ghicească în stele ceea ce ne dorim cu adevărat. Şi vom începe să credem că el s-a îndepărtat uşor,uşor, pe măsură ce ne-a dezamăgit aşteptările. Dar de fapt e posibil ca noi să îl fi îndepărtat refuzând să îi spunem ceea ce dorim cu adevărat. Nu există “a iubi prea mult”, nimeni nu are dreptul de a cântări iubirea oferită. Există însă iluzia de a iubi prea mult. Pentru că atunci când trăieşti această dramă, ai închis demult ochii, ţi-ai astupat urechile şi gura pentru a nu fi martor la schimbarea celui alături de care  trăieşti.

Despre critică

Comunicare