Undeva, aici

foto

Venus din Milo

(fragment)

“Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă

unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi

oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie

descoperă arta desenând cu degetul pe nisip

conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră

trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor

rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea

mărturisi totul,  sau trebuie să existe o tăcere egală

cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede

care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau

ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede

de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini

şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,

fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd

uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine

şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,

domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti

n-aţi aflat decât că “a spera înseamnă aproape a trăi” ?

Unde este această insulă dacă nu în noi înşine ?

“Le peche c’est la Grec”, ziceaţi dumneavoastră

înainte de asta. Adică vina noastră e aceea

de a fi construit Parthenonul ? De a fi sculptat

şi admirat pe Venus din Milo ? Nu domnule Gauguin,

povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt

spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,

după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie

să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre”

OCTAVIAN PALER

Plimbare : Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.

Parabolă

foto

“Un bărbat care mergea pe o câmpie a dat peste un tigru.A luat-o la fugă, cu tigrul pe urmele lui.Ajungând la o prăpastie,s-a prins de rădăcina unei viţe sălbatice şi s-a lăsat să atârne peste margine.Tigrul de deasupra lui îl amuşina. Tremurând,bărbatul s-a uitat în jos,unde,departe de tot,alt tigru aştepta să-l înşface. Doar viţa îl mai susţinea.Doi şoareci,unul alb şi unul negru au început să ronţăie puţin câte puţin din viţă.Bărbatul a văzut aproape de el o fragă minunată.Ţinându-se de viţă cu o mână, cu cealaltă a cules fraga. Doamne, ce bună mai era !”

Plimbare : Alex Mazilu, Andi Bob, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky ,Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela,  Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.

În plus

foto

Ai fi vrut să devii pictor, dar părinţii au spus “nu” pentru că pictura nu-ţi va oferi satisfacţii materiale sau suficient de mult respect în societate. Aşa că ai devenit magistrat, dar nu eşti deloc fericit. Adânc, în sufletul tău doreşti să pictezi. Chiar şi atunci când eşti în completul de judecată pictezi adânc în interiorul tău. Poate îl asculţi pe inculpat, dar în acelaşi timp îi priveşti faţa şi observi trăsăturile sale mai mult sau mai puţin frumoase cu gândul la un posibil portret. Îi priveşti albastrul ochilor şi te gândeşti la culori…da, dar tu eşti magistrat. Aşa că te simţi stingher. Însă cu timpul te vei obişnui, blaza şi vei accepta că ceea ce faci în mod curent te ajută să priveşti în faţă  ”datul” pe care nu l-ai putut ocoli, iar ceea ce faci în plus devine bonus …

Uşor

foto

Uşor, fără durere, întocmai ca pământul întoarce-te dinspre lumină şi umblă. Întoarce-te în îmbrăţişarea privirilor tale devenind treptat o lumină densă ca albastrul amurgului. Îmbracă-te în spaţiu şi observă câte necunoscute ai despicat pentru a fi in acel loc…

vă las cu NICHITA

Nedemn

Nedemn de fericire am plâns cu frunze verzi,

neîncăput de toamnă am nins,

capră dulce cu trei iezi

şi un lup învins…

Fă-ţi tu pat din trupul meu

pernă fă-ţi din lacrima sărată

care-o plânge de-a-ncălare-un zeu

peste viaţa mea pătrată

Fie-ţi inima mea pată

roşie de sânge

şi interiorul vacă

care te-alăptează, prunce…

de Nichita Stănescu

“Trebuie să ne temem de fericire dacă vrem să atingem înălţimilie din noi ?”

“Dar nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni ? De ce ar trebui să fim sfăşiaţi de un vultur ca să avem curaj ? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa ? Nu exista un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi ? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi ? Nu, nu vreau să ajung la această concluzie oricâte argumente s-ar aduce în favoarea ei. Măreţia unui martir nu se măsoară după suferinţele îndurate, ci dupa credinţa sa” Octavian Paler/Scrisori imaginare

Îmi place mult acest citat, aproape că-l ştiu pe de rost fiindcă are foarte multă esenţa. E dezvoltare personală curată ! Maestrul a trebuit să străbată enorm de multe incertitudini şi nelinişti ca să ajungă la acest gen de adevăr care şi după umila mea părere este un adevăr viabil. De ce foarte mulţi oameni continuă să ridice suferinţa la rang de cinste şi să ţină gâtul atât de aproape de eşafod ? De ce ni se pare că suferinţa proprie insuficient justificată ne înnobliează ? Ca să înţeleagă cei din jur cât suntem de speciali nu trebuie să le oferim imagini despre un sine dezolat, scârbit, inadaptat şi incapabil să vadă vreodată fericirea. Privită ca act în sine, răstignirea  nu e un succes ci doar un mare eşec. Iisus nu şi-a dorit dar a  fost totuşi  fericit cu credinţa şi convingerea că răstignirea sa va aduce Lumină. Însă Iisus e UNUL iar cei care l-au răstignit au trăit încă mult timp dar au rămas nefericiţi, călăi şi victime în acelaşi timp. Chiar şi în zilele de acum, nouă oamenilor ni se întâmplă să ne surprindem într-o gândire de răstignire fără scop şi ţel sperând atât de fals că suferinţa ne va învăţa ce este fericirea.

foto by Joanot

Bune de citit: Andi Bob, Alex Mazilu, Adamaica, Adi Vera, Bogdan, Călin, Cell61, Chinezu, Cristian Lisandru, Dragoş Bucurenci, Flavius Obeadă, Dan Pătraşcu, Paul Gabor, Paul G Sandu, Vania, Tudor Chirilă.

Nu porunci inimii să tacă

foto

„Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră.Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru pentru că destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune „nu”? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă ? Dacă n-am fost destul de fericit cât am visat este pentru că n-am avut curajul sau n-am ştiut să fiu destul de păcătos”   Octavian Paler/ Polemici cordiale

Sigur că Maestrul când spunea “păcătos” se referea la elanurile ratate iar noi înşine putem vedea în propria existenţă cum ne macină acest fel de amintiri. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp; altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi apreciat şi stimat; altele sunt fericite ştiindu-se iubite de cineva sau numai ştiind că persoana iubită există acolo undeva şi respiră aerul din acelaşi univers. Există şi oameni care îşi “fabrică” un paradis numai al lor în care să se simtă fericiţi. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe pamânt ? “Fericirea are nenorocirea să pară ceva absolut” – spunea Maestrul, însă eu cred că fericirea se poate atinge cu mâna cu condiţia să înveţi să bei când ţi-e sete, să muşti din fruct când ţi-e foame, să faci mărturisiri când iubeşti…

Romantici si clasici

Remember

foto

Ce ne ajuta ?