Reminder

Ori de câte ori traversăm momente de viaţă dificile, atunci când suferim pierderea cuiva sau suntem furioşi din varii motive, când suntem disperaţi sau deprimaţi, atunci când urâm sau avem parte de un alt gen de trăire negativăa, ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a ieşi cât mai repede din starea respectivă. Nu prin a o inhiba sau a nu o recunoaşte ca fiind prezentă în interiorul nostru ori prin a ne preface că nu există; avem nevoie să ne recunoaştem negativitatea şi s-o conştientizăm ca atare. “Fericiţi cei ce plâng, căci a lor este împărăţia cerurilor”! Soluţia se afăa în propria minte iar alegerea cea mai bună ar fi ăa ne vindecăm de seducţia de a suferi sau a fi furioşi în favoarea conectării la fericire şi la starea de bine şi alegând renunţarea la condiţionările egocentrice căpătate mai mult sau mai puţin condiţionat.

Vezi mai multe video din Muzica

Firul care uneşte

foto

Firul care te uneşte, unica rază de viaţă care te ajută să trăieşti, este drumul spre casă. Oricât de departe ai fi mers, tot eşti legat de Fire – nu se poate altfel. Se poate ca tu să fi uitat, dar Firea nu te-a uitat pe tine iar acest lucru este singurul care contează. Caută în tine acel lucru care te leagă de Fire şi vei reveni la porunca despre care vorbea Iisus şi anume că ceea ce te leagă de existenţă este dragostea, nu cunoaşterea. Nu bogăţia, nu puterea, nu faima ci dragostea e aceea care te leagă de Fire. Şi ori de câte ori iubeşti eşti extraordinar de fericit fiindcă simţi că viaţa îţi devine accesibilă.

Albina caută flori parfumate şi pline de polen într-o vale. Se întoarce, dansează un dans al extazului pentru semenele ei pentru a anunţa că a găsit o vale frumoasă, plină de flori şi le spune : “Veniţi, urmaţi-mă!”.

Dacă încerci să înţelegi şi cauţi adânc, afli că dragostea este lucrul esenţial Fiinţei tale. N-o înfometa.

Nietzsche a spus la un moment dat: Dumnezeu e mort. A rupt firul. Dar imediat după ce a spus asta a înnebunit pentru că s-a rupt de sursa originară vieţii şi anume dragostea.

Povestioară despre un paianjen care trăia sus în căpriorii unui hambar: într-o zi el a coborât pe un fir lung către o grindă mai joasă unde şi-a dat seama că erau mai multe muşte şi mai uşor de prins. S-a hotărât să rămână mereu la acel nivel, aşa că şi-a ţesut o pânză confortabilă. Dar într-o zi, a observat din întâmplare firul pe care venise întins şi a spus: “nu mai am nevoie de ăsta. Doar ma încurcă”. Astfel că l-a rupt, dar odată cu firul şi-a distrus toată pânza care se sprijinea de fir.

Cam asta e şi cu omul. Un fir te leagă de ceea ce este fundamental desăvârşit – spune-i Tao, Fire, Divinitate. De multe ori chiar se întâmplă să ne gândim că firul ne stă în cale. De multe ori nu poţi să faci anumite lucruri din cauza lui. Dar oriunde ai fi în întunericul nopţii, Firea tot îţi trimite o rază de lumină. Găseşte firul pentru că acela este drumul tău înapoi acasă, în tine.

Plimbare : Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.

ps. Îţi mulţumesc că te-ai întors către iubirea adevărată şi mi-ai eliberat sufletul de un coşmar. Te iubesc! Când o să te mai temi, o să te aştept să revii pe această pagină.

Plimbare

foto

În drumul său de cucerire a Indiei, Alexandru s-a intalnit cu Diogene. L-a întrebat pe acesta daca are vreun mesaj de transmis pentru îmbărbătarea trupelor. Diogene a răspuns: “doar unul…decât să iroseşti timpul, mai bine trăieşte-l ! Nu trăieşti nici tu însuţi şi nu îngădui nici altora să tăiască. Pentru ce ? Doar pentru a fi numit Alexandru cel Mare ? Doar înăuntrul tău poţi fi Alexandru cel Mare şi nimeni nu te împiedică. Poţi părea un bufon, dar e mai bine decăt chiar să fii un bufon; cel puţin vei avea timp să trăieşti, să iubeşti, să dansezi”. Alexandru a înţeles mesajul. A zis “Văd chestiunea. Când vin înapoi voi încerca să urmez cele spuse” dar Diogene i-a răspuns: “Aminteşte-ţi că nimeni nu vine înapoi dintr-o astfel de călătorie egoistă fiindcă această călătorie egoistă nu se termină niciodată, continuă mereu. Tu vei sfârşi înaintea călătoriei egoului tău ”

Şi asta s-a şi întâmplat. Pe drumul de intoarcere, Alexandru a murit.

Plimbare:  Alex Mazilu, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.

Liniştea interioară

La treisprezece

foto

La gradul doisprezece pământ şi mare-s una. Ca velieru-n hulă e-al lumii plâns barbar. Se rup pocnind parâme, stâlpi de granit sparg duna şi forme zboară. Rupte-s bufnind, crengi de stejar. La gradul doisprezece silit să ieşi din casă, să-ţi iei de la prieteni rămasul bun – cam greu ! S-ar cuveni mai bine o bombăneala trasă, dar ochiu-ţi lăcrimează un straniu curcubeu ! La gradul doisprezece furtuna sufletească. Cu ce-o măsori, cu ce străbate-n sânge? Măsura nu-i cât ar mai vrea sa crească. Nu-mi explica fiorul, nici chinul cât s-ar strânge. La gradul doisprezece în barca de salvare. Se sfarmă nava albă când val metalic trece. Prin ziua sfâşiată ca pescăruşu-n zare, la gradul doisprezece plus unu, treisprezece ! La gradul treisprezece stârnită-n om furtuna, cu vremea s-or retrage în matcă apa, viaţa, De mentă-nfloritoare oraşul iar răsună. Din nou curat ne-ntâmpini soare : bună dimineaţa !

Plimbare :       Alex Mazilu, Andi Bob, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela, Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa, Carmen Negoiţă.

Lilies

foto

Într-o lume măsurată într-un vas de sticlă viaţa nu cunoaşte griji. E îndestulătoare, după dărnicia stăpânului. E spaţiu de-ajuns. Şi lumină. Peisajul de verde sănătos e mai ceva ca în Ţara Utopiei. Acolo s-a născut şi floarea apelor adusă la lumină pe oglinda ei. Pluteşte ca un nufăr mărunt, mărunt. Când se coace, bobocul se ridică la capătul unui fir de spirală. Unele fire poartă însemnul copilelor, altele ale feţilor frumoşi. Din ultimii se desprind bulgăraşi de aur care plutesc abandonaţi pe apă în căutarea fecioarelor. În clipa în care se cunosc, speranţele devin realitate. Un miraj sub sticlă, o mişcare prin sine sub privile noastre nestânjenite, discrete.

Plimbare : Alex Mazilu, Andi Bob, Teo Negură, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, A.Dama, Dan Pătraşcu, Vania, Gabi Savitsky, Cristian Dima, Mircea Popescu, Simion Cristian, Iguana, Mirela,  Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.

Despre personalitate şi parfum de NICHITA

foto

Formarea şi creşterea personalităţii individului este o continuă mişcare de “intrare şi ieşire” dintr-un context de relaţii. Fiecare fază a acestui proces începe cu o nevoie majoră de legătură şi are ca scop o reîntoarcere sau refacere a formei anterioare. Formarea personalităţii începe cu faza familială. Viaţa începe şi se termină cu o idee-tendinţă paradisiacă. La început este Edenul iar la sfârşit este Nirvana. Naşterea individului reprezintă o experienta traumatizantă pentru copil (traumatismul naşterii), accentuată de secţionarea cordonului ombilical, ca simbol al “separării de mama” a acestuia. Urmeaza o etapa de creştere şi desprindere treptată a copilului de părinţii săi, în special de mamă, cu ieşirea acestuia de sub controlul şi autoritatea maternă. Ideal urmează faza artistică care înseamna unirea individului cu realitatea, cu natura, cu lumea şi se caracterizează prin dominarea gândirii creative considerată ca un proces de afirmare sociala şi de dobândire a prestigiului şi autorităţii individuale. Dar, iata…trebuie să vină şi “faza spirituală”…care este considerată a fi faza superioară, corespunzatoare idealurilor etice ale individului. Şi care este privita ca un proces de afirmare deplină a persoanei respective. Faza în care se întâmplă identificarea individului cu anumite idealuri spirituale, ideologice sau filozofice şi care reprezintă momentul desăvârşirii fiinţei sale.

Şi acum delectaţi-vă cu NICHITA STĂNESCU

“Laşi mirosul tău în aer

de metal şi de femeie

şi de car încins pe lutul

al întinderii caldee,

de coloană viitoare

dintr-un secol nenăscut

de zid ars de o văpaie

care-o arse şi pe Ruth.

Şi îmi pari că eşti aievea

ploaie aspră, fraged nor,

dulcea me antichitate

dintr-un secol viitor”

LAŞI MIROSUL TĂU ÎN AER

Plimbare : Andi Bob, Călin Hera, Cristian şi Geanina Lisandru, Dan Pătraşcu, Vania, Cristian Dima, Mircea Popescu, Mirela,  Nea Costache, Dispecer, CNB, Nataşa.

Asemeni oamenilor buni

În tinereţe căutau cerul. Se înălţau drept în sus ca o uriaşă lumânare verde. Când s-au săturat de lumina arsului pe rug, s-au cuminţit şi au început să se gândească la rostul lor pe lume. Vor muri în curând. Şi pe urmă ? Gândul acesta devenea prea confuz. Îndrăgostiţii de viaţă rămâneau în continuare naivii orbi  şi surzi.

Din nou: Andi Bob, Călin Hera, Cristian Lisandru, Dispecer blogosfera, Vania,

Ce simt eu acum ?

foto by Joanot

Motivul esenţial al faptului că nu ne vindecăm prin experienţele vieţii, ba mai mult, sfârşim prin a ne cufunda în boli tot mai grave gen ură, iritare, în agresivitate, deprimare sau altceva de acest fel, este acela că percepem experienţa privind-o din afara noastră în loc s-o privim din interior. Starea de conştiinţă a omului – adesea chiar a celui care a atins un nivel spiritual înalt – îl  determină să perceapă experienţa negativă ca venind din exterior sau de la altcineva. În virtutea unui tipar perpetuat de-a lungul a mii de ani şi existent în inconştientul colectiv ca o entitate puternică şi stabilă care arată şi pare să dovedească faptul că ceilalţi sunt răi cu noi, se comportă urât, ne urăsc ori ne afectează prin faptele lor, când percepem că vinovatul este în afara noastră, hrănim tocmai acest tipar. Şi normal că nu putem beneficia de puterea vindecătoare a exeprienţei imediate. Condiţia esenţială a vindecării sufletului şi a minţii, a purificarii lor de negativitate în sensul profund al cuvântului este de a încerca să ne punem întrebarea “ce simt eu acum ?” în timp ce trecem printr-o situaţie de viaţă stresantă sau susceptibilă a ne imprima tendinţa de a învinovati, a agresa, a urî, etc.

Asta ar presupune să abandonăm întrebarea obişnuită “Ce să fac eu acum?” Pentru faptul că noi percepem agresorul în afara noastră chiar şi atunci când avem o frică de fantome sau o teamă de viitor (în aceste situaţii nu percepem că trebuie să vindecăm frica proprie) nu reuşim să înţelegem ce simţim şi că de fapt ceea ce ne face rău instantaneu este propriul sentiment de frica.

Ne face rău imediat atunci cănd ne certăm cu cineva, dar vinovat în mod real nu este acel cineva, cât ceea ce simţim noi în timp ce ne certăm. A proiecta în continuare vina asupra altuia pentru senzaţiile din orice experienţă de viaţă înseamnă a ne perpetua bolile sufletului, ale trupului şi a perpetua starea de inconştienţă. În loc de întrebarea “ce sa fac?” să ne punem întrebarea “ce simt eu acum” şi apoi să privim spre oamenii care ne creează probleme cu deschidere pentru a întelege motivaţiile lor emoţionale.

Bloggareli : Andi Bob, Dragoş Bucurenci, Lisandru Cristian, A.Dama, Adi Vera, Dan Pastrascu, Nea Costache, Tudor Chirilă, Cell61, Cella,  Cabral, In memoriam Octavian Paler, Pucca, Questioare, Noaptea Iguanei, Vania, Vis urât

Florilor

foto JavierPsilocybin

O floare e o frumuseţe pură, fără afectare. Nu e nevoie de niciun artificiu de prezentare. Chiar şi un copil întinde mâna spre o floare, o floare adevărată. Atinge staminele şi nu-i vine a crede că rămâne cu o pudră de aur. Am luat şi eu în mână măruntele fiinţe şi le-am privit cu ochii mari ca Guliver în Ţara Minunilor. N-am putut să înlătur gândul-întrebare : ce legi fac florile ? Pe unele mari, dăruiri abundente, generoase,  pe altele mici sclipiri-scânteie. Sau e o singura lege? Am înţeles apoi că bucuria vieţii există în fiecare iar ea nu se măsoară în mărime ci în desăvârşire.

Recomandările mele : am fost şi azi în vizită pe la prietenii virtuali Adamaica, Adi Vera, Adrian Ciubotaru, Alex Mazilu, Andi Bob, AprozarNet (love Bob Marley), Călin Hera, Cell61 care m-a luat adică a dovedit ca e mai bun decât mine la planificarea evenimentelor, Chinezu, of corse, el e foarte la curent cu mondenităţile, Dragoş Bucurenci este deja eroul său propriu şi al partenerei de dans. Geanina e atât de îndrăgostită de Cristian, încât sunt doar UNA  si aceeaşi fiinţă! Cella, In memoriam Octavian Paler, Iulia, Mircea Popescu, Paul Gabor, Semnebune şi Mirii mileniului trei

Cum ar fi ?

foto

Chiar dacă ştim că problemele există, cum ar fi să le punem deoparte şi să spunem: “Aşteaptă! În primul rând trebuie să mă ocup de viaţa mea şi pe urma te voi rezolva, dar acum dă-mi voie să am un pic de spaţiu neocupat de probleme” Să începem prin a avea câteva momente neocupate şi odată ce ne vom bucura de acestea vom realiza că problemele sunt create de noi pentru că nu am reuşit să ne bucurăm de spaţiul neocupat.

Viaţa nu este deloc o problemă ci  un mister. Ne creăm probleme fără să realizăm exact asta fiindcă în subconştient trăim cu frica de prezent iar existenţa acestora ne dau aparent imaginea unei protecţii în faţa vâltorii şi neprevăzutului vieţii, ca un scut de care ne folosim pentru a sta în spatele cortinei şi care permite minţii să se întrebe: “Cum sa mă bucur când am atatea probleme ? Cum aş putea să iubesc dacă toate problemele acestea nu sunt rezolvate ? Cum aş putea să cânt, să dansez ? Imposibil “

Dar cum ar fi să acceptăm că suntem oameni obişnuiţi şi că singura diferenţă dintre mine şi tine este că tu nu te accepţi pe tine aşa cum eşti, în schimb eu mă accept în totalitate. Tu incerci să devii perfect/ă, iar eu mi-am acceptat imperfecţiunile. Aşa că eu am început să nu mai am mari probleme fiindcă am înţeles că ele se nasc din neacceptare. Următoarea clipă de după acceptare va fi de o bucurie mult mai mare fiindcă fericirea va veni prin trăirea clipei prezente şi nu din lupta cu perfecţiunea.

Să fiţi iubiţi !